2007
Calea
întrecuvintenuexistăspaţii
întrecuvintenuexistăspaţii
decor: fericirea lui dă cu virgulă către toate ferestrele închise de ea
el:
O, Allama, cum îţi cinstesc ei numele?
Cîţi din ai tăi din Sialkot îşi amintesc
De tînărul ce-şi cîştigă renumele?
Nădăjdu...
vocea feminină (îl întrerupe): cît de patetic!
el: ...?!
vocea feminină: şi pe deasupra, mai şi rimează!
el: eşti tu, cea care a plecat?
vocea feminină: sunt toate cele care au plecat
el: te-ai întors să mă bîntui?
vocea feminină: după ce că faci rime, mai crezi şi în fantome! (rîde) începi să-mi placi. parcă ai dăinui din vremea în care ei mai scriau
el: nu sunt unul de-al lor. nu mai sunt...
vocea feminină (amuzată): ce fatalist sună spus de tine
el: rîzi de unul a cărui fericire dă cu virgulă
vocea feminină: rîd de unul ale cărui ferestre au fost închise
el: la urma urmei, de ce să nu compun în rime?
vocea feminină: ştii prea bine că "de ce" nu cere un răspuns. răspunsurile înseamnă... (ezită)
el: înseamnă...
vocea feminină: o cale. mai multe căi. sute, mii, miliarde de căi, ori el nu ar suporta asta
el: el, adică eu?
vocea feminină: nu, el-el. nu poate exista decît o cale, a lui
el: Calea. (după un moment) şi atunci eu cum de m-am înşelat?
vocea feminină: ţi s-a spus să nu te joci cu fracţiile. ţi s-a spus că nimic nu se divide, că nimic nu se împarte, cu nimeni! dar ai nesocotit asta
el: eu nu m-am împărţit decît pe mine
vocea feminină: cu atît mai grav. împărţirea e un răspuns. e un alt răspuns. iar un alt răspuns înseamnă...
el: înseamnă... o cale
vocea feminină: o altă cale, sute, mii, miliarde de alte căi, ori el nu ar suporta asta
el: atunci, dacă el-el... cu mine cum rămîne?
vocea masculină:
Lupii putrezesc la colţ de mănăstire
Mîine pe-nserat nu vor mai da de ştire
el (îl întrerupe): pînă şi el compune în rime!
vocea feminină: el nu poate greşi. nu e cu putinţă a compune în rime. rezultă că a fost o iluzie
el: delirez... pot să te întreb ceva?
vocea feminină: ştii că nu există răspunsuri. alte răspunsuri. răspunsurile înseamnă...
el (o întrerupe; crescendo): da! da! da! ştiu! răspunsurile înseamnă o cale; mai multe căi, sute, mii, miliarde de căi, ori el nu ar suporta asta! nu eu-el, ci el-el. nu poate exista decît Calea! (se linişteşte; gîfîie)
vocea feminină: întocmai
el (uşor): ce sunt lupii?
vocea feminină: lupii sunt ecoul petalelor de floare-de-colţ strivite la poalele pietrelor doamnei
el: şi mănăstirea?
vocea feminină: însăşi pietrele
el (uşor): ecoul strivit al petalelor strivite (cade pe gînduri) şi totuşi, mi-a răspuns. acesta trebuie să fie Răspunsul atunci
ea (intră în scenă):
N-au înţeles şi nu au vrut a te urma
A se împotrivi, nu i-a lăsat frica
el (uimit): te-ai întors! (o cercetează; o îmbrăţişează) eşti tu-tu
ea: sunt eu-eu
el (îi şterge lacrimile): plîngi...
ea: plîng
el îi sărută lacrimile
ea: eu ţi-am închis ferestrele
el (se depărtează): ...tu?! şi eu, care m-am împărţit pentru tine... mi-am sacrificat fericirea (puternic) zi-mi, ştii că acum dă cu virgulă? că nu mai are nici o noimă? că nu e nici măcar periodică mixtă? crezi că lacrimile vor rezolva ceva?
ea: fericirea ta dă cu virgulă către toate ferestrele închise de mine. dar mai sunt şi alte ferestre
vocea feminină: n-o asculta! delirezi!
el (deznădăjduit): delirez...
ea: întrecuvintenuexistăspaţii. n-au existat nici cînd scriam
vocea feminină: n-o asculta!
el: dar... nu mai suntem ei de mult
ea: rimele n-au fost nicicînd interzise
vocea feminină: blasfemie!
ea: iar noi suntem încă aici
el (cercetînd în jur; cu reţinere): suntem... aici?! încă?!
el se apropie de ea
el: întrecuvintenuexistăspaţii (o apucă de mînă)
ea: întreoameninuexistăcuvinte
se îndreaptă împreună spre ieşirea din scenă
el: întrespaţiinuexistăoameni
ea: întrecuvintenuexistăspaţii
el: întreoameninu...
cortina
(Iaşi, 12 octombrie 2007)
el:
O, Allama, cum îţi cinstesc ei numele?
Cîţi din ai tăi din Sialkot îşi amintesc
De tînărul ce-şi cîştigă renumele?
Nădăjdu...
vocea feminină (îl întrerupe): cît de patetic!
el: ...?!
vocea feminină: şi pe deasupra, mai şi rimează!
el: eşti tu, cea care a plecat?
vocea feminină: sunt toate cele care au plecat
el: te-ai întors să mă bîntui?
vocea feminină: după ce că faci rime, mai crezi şi în fantome! (rîde) începi să-mi placi. parcă ai dăinui din vremea în care ei mai scriau
el: nu sunt unul de-al lor. nu mai sunt...
vocea feminină (amuzată): ce fatalist sună spus de tine
el: rîzi de unul a cărui fericire dă cu virgulă
vocea feminină: rîd de unul ale cărui ferestre au fost închise
el: la urma urmei, de ce să nu compun în rime?
vocea feminină: ştii prea bine că "de ce" nu cere un răspuns. răspunsurile înseamnă... (ezită)
el: înseamnă...
vocea feminină: o cale. mai multe căi. sute, mii, miliarde de căi, ori el nu ar suporta asta
el: el, adică eu?
vocea feminină: nu, el-el. nu poate exista decît o cale, a lui
el: Calea. (după un moment) şi atunci eu cum de m-am înşelat?
vocea feminină: ţi s-a spus să nu te joci cu fracţiile. ţi s-a spus că nimic nu se divide, că nimic nu se împarte, cu nimeni! dar ai nesocotit asta
el: eu nu m-am împărţit decît pe mine
vocea feminină: cu atît mai grav. împărţirea e un răspuns. e un alt răspuns. iar un alt răspuns înseamnă...
el: înseamnă... o cale
vocea feminină: o altă cale, sute, mii, miliarde de alte căi, ori el nu ar suporta asta
el: atunci, dacă el-el... cu mine cum rămîne?
vocea masculină:
Lupii putrezesc la colţ de mănăstire
Mîine pe-nserat nu vor mai da de ştire
el (îl întrerupe): pînă şi el compune în rime!
vocea feminină: el nu poate greşi. nu e cu putinţă a compune în rime. rezultă că a fost o iluzie
el: delirez... pot să te întreb ceva?
vocea feminină: ştii că nu există răspunsuri. alte răspunsuri. răspunsurile înseamnă...
el (o întrerupe; crescendo): da! da! da! ştiu! răspunsurile înseamnă o cale; mai multe căi, sute, mii, miliarde de căi, ori el nu ar suporta asta! nu eu-el, ci el-el. nu poate exista decît Calea! (se linişteşte; gîfîie)
vocea feminină: întocmai
el (uşor): ce sunt lupii?
vocea feminină: lupii sunt ecoul petalelor de floare-de-colţ strivite la poalele pietrelor doamnei
el: şi mănăstirea?
vocea feminină: însăşi pietrele
el (uşor): ecoul strivit al petalelor strivite (cade pe gînduri) şi totuşi, mi-a răspuns. acesta trebuie să fie Răspunsul atunci
ea (intră în scenă):
N-au înţeles şi nu au vrut a te urma
A se împotrivi, nu i-a lăsat frica
el (uimit): te-ai întors! (o cercetează; o îmbrăţişează) eşti tu-tu
ea: sunt eu-eu
el (îi şterge lacrimile): plîngi...
ea: plîng
el îi sărută lacrimile
ea: eu ţi-am închis ferestrele
el (se depărtează): ...tu?! şi eu, care m-am împărţit pentru tine... mi-am sacrificat fericirea (puternic) zi-mi, ştii că acum dă cu virgulă? că nu mai are nici o noimă? că nu e nici măcar periodică mixtă? crezi că lacrimile vor rezolva ceva?
ea: fericirea ta dă cu virgulă către toate ferestrele închise de mine. dar mai sunt şi alte ferestre
vocea feminină: n-o asculta! delirezi!
el (deznădăjduit): delirez...
ea: întrecuvintenuexistăspaţii. n-au existat nici cînd scriam
vocea feminină: n-o asculta!
el: dar... nu mai suntem ei de mult
ea: rimele n-au fost nicicînd interzise
vocea feminină: blasfemie!
ea: iar noi suntem încă aici
el (cercetînd în jur; cu reţinere): suntem... aici?! încă?!
el se apropie de ea
el: întrecuvintenuexistăspaţii (o apucă de mînă)
ea: întreoameninuexistăcuvinte
se îndreaptă împreună spre ieşirea din scenă
el: întrespaţiinuexistăoameni
ea: întrecuvintenuexistăspaţii
el: întreoameninu...
cortina
(Iaşi, 12 octombrie 2007)
2006
Scaraoţchi
În stînga scenei un tron. Pe tron, Scaraoţchi. Scena slab luminată, doar în zona tronului.
Michiduţă dă buzna în scenă, căzînd la picioarele lui Scaraoţchi.
Michiduţă dă buzna în scenă, căzînd la picioarele lui Scaraoţchi.
Michiduţă
A mai dispărut o bucată din Iad, Întunecimea Ta! (după o pauză) Prea Necuviinciosul Sărsăilă... a dispărut şi el.
Scaraoţchi
(oftează) Oh, Michiduţă, ne va veni şi nouă rîndul. Nici în Rai n-o duc mai bine, ce crezi? Cît despre Purgatoriu... Nu mai e; deloc. Oamenii ăştia... (dă dezaprobator din cap)
Michiduţă
Ai dracului de oameni, Întunecime!
Scaraoţchi
Nu, Michiduţă. Ai oamenilor de draci! Suntem la mîna lor. (se ridică de pe tron; umblă pe scenă) Capul lor... Capul lor, Michiduţă! Transformă orice plăsmuire, orice închipuire, orice fleac, în realitate. (după o pauză) Atîta vreme cît e în capul lor. Odată creat de mintea lor, orice, orice există! Dar moare împreună cu amintirea oamenilor despre acel lucru. S-au dus strămoşii noştri... Thanatos, Hades, Mors, Loke, Hel... Tot de ei inventaţi (resemnat) Ne-om duce şi noi.
Michiduţă
Nu înţeleg, Întunecime, de ce. Propaganda merge mai bine ca oricînd. Avem oameni în presă, în televiziune, în radio, în şcoli, în baruri, în cluburi, în cler, la poli, la ecuator, în junglă, în deşert, în sate, în oraşe... Ţi se închină mai mulţi oameni ca niciodată. Mii, mii de secte în cinstea-ţi, Prea Necurate! Ei spintecă animale, spintecă şi oameni, beau, cîntă şi dansează în numele Întunericului. Îşi numesc copiii după tine, îşi zic ei înşişi aşa, îţi închină ode, propăvăduiesc în lung şi-n lat numele tău. Mii, milioane de discipoli.
Scaraoţchi
Ajunge! Ştiu eu ce-aţi făcut. Nu te învinuiesc pentru situaţia asta, în caz că te disculpi. E vina mea. V-am lăsat să-mi faceţi atîta reclamă, încît am căzut în banalitate. Eu! (tună; vocea crescendo) Eu, cel ce am zdruncinat sfinţii lor, îngroziţi de puterea mea! Eu! (tună) Doar la simplul auz al numelui meu priveau temători, neputincioşi către Cer, căci Dumnezeu era acolo, sus, însă eu aici, printre ei, cu ei! (tună; linişte; se aşează pe tron, gînditor, cu o mînă la cap; continuă cu voce domoală) Eu, să ajung de rîsul ţîncilor... (linişte)
Ştii ce se întîmplă cu lucrurile comerciale, Michiduţă? Sunt aruncate, uitate, locul le e luat de alte lucruri comerciale, iar lumea nu şi le mai aminteşte. Asta m-aţi făcut cu propaganda voastră! Pe mine, Scaraoţchi, Necuratul, Satan, Spurcatul sau cum dracu' dracilor mă mai numesc!
Michiduţă
Dar stăpîne, Prea Spurcate, te-am făcut cunoscut întregii lumi! Şi nu doar eu, ci şi popii şi apostolii creştinilor. E şi vina lor! Unde era vorba de Dumnezeu, hop, uite ceva şi despre Dracu'.
(un vuiet puternic, prelung)
Scaraoţchi
(deznădăjduit) S-a mai dus o parte de Iad. (se ridică de pe tron; umblă pe scenă) Ce ziceai? Că mă ştie întreaga omenire? Da! Mă ştie! Dar nu e convinsă de existenţa mea, ca înainte. Din mintea credincioşilor m-am născut, ne-am născut, şi din frica şi groaza lor ne-am hrănit. Cu cît mai credincioşi ei, cu atît mai puternici noi! Cu cît credeau mai mult în Dumnezeul lor, cu atît adevereau mai mult puterea noastră! Pe cît de alb El, pe atît de negru eu! Pe cît de bun El, pe atît de diabolic eu! Pe cît de iubit El, pe atît de urît şi temut eu! (rîde diabolic) Ironic! Ironic, Michiduţă! Eu, Dracul, pier pentru că lumea nu mai crede în Dumnezeu! Zi-mi paradox mai mare! (rîde diabolic; tună) Milenii la rînd au pus tot ceea ce era mai rău pe seama mea: calamităţi ale naturii, gînduri, fapte. Eu, Prea Întunecatul şi Spurcatul, rămîneam uimit uneori de ce le putea trece prin cap. Şi n-am făcut decît să exist; aici şi unde-am vrut. Plăceri ale trupului, plăceri ale minţii... De răul în sine ei s-au ocupat. Eu le-am citit filosofii, le-am învăţat limbile...
Michiduţă
(îl întrerupe) Plăceri ale minţii aţi spus...
(Scaraoţchi cască ochii)
Scaraoţchi
Mda...
Michiduţă
Atunci... Atunci asta e! Ei ne-au născocit! Odată născociţi, existăm! Avem minte! Mintea noastră, minte ca a lor! Mintea creează!
Scaraoţchi
...genial... Genial, Michiduţă! Genial!
Michiduţă
Şi...
Scaraoţchi
(îl întrerupe) ...putem creea la rîndul nostru! Da! (bucuroşi amîndoi preţ de cîteva clipe; deodată Scaraoţchi devine trist) Nu! Nu putem!
Michiduţă
De ce, Întunecimea Ta?
Scaraoţchi
Crezi că ei ne-au făcut aşa, de-odată? Ia timp. Mult timp, iar noi tocmai asta nu avem. În plus, trebuie să fim convinşi pînă în străfunduri că exită acel lucru pe care să-l creăm. Pare aberant, dar aşa e! Noi nu mai putem crea nimic, pentru că ştim cum funcţionează treaba asta. Doar să-i îndrumăm pe alţii. Pe oameni i-am cam scăpat din mînă, dar avem discipoli aici, în Iad...
Michiduţă
Am putea crea un imperiu!
Scaraoţchi
Un univers, Michiduţă! Un univers care n-ar depinde de cel al oamenilor. (se aşează pe tron) Ar fi totuşi searbăd fără mutrişoarele lor patetice, fără gesturile lor penibile. Trebuie să existe o cale... (caută cu privirea în jur) Trebuie să mai putem salva ceva...
Michiduţă
Prea Spurcate, dacă vă consolează cu ceva, şi Raiul dispare, bucată cu bucată.
Scaraoţchi
(tot gînditor) ... trebuie să fie o cale... (sare de pe tron) Am găsit! Cînd deprinde omul chestiile astea cu Binele şi Răul, cu Domnu' şi Dracu'? Cînd, Michiduţă?
Michiduţă
Păi... De mic, acasă, în familie.
Scaraoţchi
Da, dar prea lung procesul şi mai poate să dea-n adolescenţă şi peste vreo curvă care-l părăseşte apoi şi l-ai pierdut. Devine... boem, filosof, ateu, îşi deplînge condiţia de geniu neînţeles în paharele zoioase ale vreunei cîrciumi şi pe deasuprea mai şi devine model pentru generaţiile viitoare; atunci chiar c-ai făcut o brînză.
Michiduţă
Atunci...
Scaraoţchi
Atunci îi speli creierul! După adolescenţă, după ce şi-a format convingerile, personalitatea, scara de valori. Îi speli creierul şi-l înveţi cît de alb e Domnul şi cît de negru-i Dracu'. Şi-o să trăim fericiţi pînă la adînci eternităţi, Michiduţă, dacă ne iese!
Michiduţă
Da, stăpîne, Prea-ntunecate, dar tentaţiile-s mari în juru-i... Ar putea redeveni nereligios, sau nebun, şi nu ne-ar fi de vreun folos.
Scaraoţchi
Hehe, Michiduţă, n-ai auzit totul. Notează! Ia şi notează acolo! Aşa... (dictează)
În ţările majoritar ortodoxe din Răsăritul Europei să fie trimişi demoni deghizaţi în oameni, care să se ridice din mijlocul acestora şi dimpreună cu aceştia, la revoltă! Motive nu s-au putut găsi nicicînd mai multe! Corupţie, invidie, salarii, pensii mici, şi, cireaşa de pe tort - acolo oamenii au cea mai mare încredere în... Biserică! Da, dracul meu, în draga noastră Biserică! În plus, cu o bună campanie mass-media, îi convingi pe naivii ăia, dacă voieşti, că au trei ochi şi două guri. Dacă le-o zici la TV, aşa se vor vedea ei înşişi în oglindă; atît se-ncred în televiziune. (rîde; tună) Vreau ca lumea să se revolte. Vreau o revoluţie sîngeroasă, în numele credinţei, în care să dea jos guvernele şi să-şi dea ţările, popoarele, în mîinile... Bisericii (rîde diabolic)
Patriarhii vor conduce statele, Mitropoliţii regiunile. În paranoia lor nici nu vor şti pentru cine lucrează de fapt. Cetăţenii să meargă obligatoriu la slujbe. Contactul cu Apusul Europei să fie întrerupt. Vom controla totul! Toată presa, toate instituţiile; le vom educa plozii în spiritul creştin, punînd accent pe întunecimea, spurcăşenia, diabolismul Dracului. Le vom spăla creierele. Le vom controla minţile. Dacă vor acţiona în numele meu, să n-o facă din teribilism, aşa cum e acum în lume, ci din convingerea că eu exist! Dacă ei m-au creat pe mine şi pe Dumnezeu, atunci eu, Scaraoţchi, le voi crea suflete, şi acestea vor fi ale mele! Cu ele voi popula Iadul! (rîde)
Michiduţă
Am notat întocmai, Prea Spurcate! Întunecimea Ta! Salvarea noastră!
Scaraoţchi
Nu te mai linguşi. Devii patetic. Ai stat prea mult printre ei.
Cum ziceam, vor fi fanatici. Odată pus în mişcare, mecanismul va înainta de la sine. Vor ucide în numele Domnului, vor închipui antichrişti. Se vor revolta şi alte popoare.
De la Răsărit vine mîntuirea, Michiduţă! Mîntuirea lor şi mîntuirea noastră!
Cîtă putere stă în minte... Dacă te crezi cu adevărat, dar cu adevărat, libelulă, îţi cresc aripi, te faci mic, devii o libelulă! Lor nu le-au trebuit însă libelule! (rîd amîndoi în hohote) Lor le-a trebuit Dumnezeu. Nu s-au mulţumit şi le-a trebuit şi Dracu'. S-au păcălit pînă cănd au uitat că e doar o închipuire a lor, şi au crezut-o! Drac au vrut! De Dracu' au dat!
Michiduţă
Voi da de ştire căpeteniilor Iadului de-ndată.
Scaraoţchi
Şi cum intrasem noi în panică degeaba! În aceste milenii, ce-i drept, am avut multe de învăţat de la ei. Noi, demonii, aşa-zişii exponenţi ai răului, nu existăm decît pentru că ne-au imaginat oamenii şi existăm atîta timp cît vor fi convinşi de existenţa noastră. De aceea trebuie să întreţinem creştinismul viu. Dar răutatea... Asta nu ţine de noi, ci numai de ei. Răul e al lor dinaintea creării noastre. Noi suntem o necesitate a lor de a-şi spăla mîinile, aşa-zisele păcate. Noi suntem jertfa! Noi, nu altcineva sau altceva! Dacă n-am fi noi, pe cine ar arunca vina? Ar mai dormi noaptea? Ce le-ar zice conştiinţa? Răul e un trade mark al omenirii. Au şi copyright pus pe el. Ei l-au creat, ei îl posedă, ei îl uzează. Dar, Michiduţă, spre binele lor, şi mai ales al nostru, vom hackeri Răul. Ne intrăm un pic în rol; ei au făcut destul pînă acum, şi de unii singuri.
(un vuiet prelung)
Michiduţă
Iadul dispare cîte puţin, Întunecime. Ar trebui să ne grăbim. Deja parcă se luminează. Şi îmi păreţi şi cam gri.
Scaraoţchi
Nu mai sunt nici eu negru, nici Dumnezeu alb. Pentru oameni, acum amîndoi suntem gri. Oamenii ne-au creat, oamenii ne distrug. Dar nu-i lăsăm.
Vom ţine un toast la final. Pentru creştinism şi pentru ce a adus lumii: pe mine! (rîde diabolic)
(Iaşi, Moldova, 7 noiembrie 2006)