2008
o zi în dadajok
a mai trecut o noapte de reverie cu dadajazz. m-am ridicat din fotoliul delirurilor mele nocturne, m-am apropiat de fereastra larg deschisă și-am inspirat îndelung răsăritul. roșiatic. călduț răcorit de-un vînticel plăcut. de la est... estul pasiunilor profunde.
după imnul de stat, radiodada anunță ziua harms. azi e interzis orice cuvînt în afară de tiuk!.
spre amiază m-am îmbrăcat (eram dezbrăcat) și-am ieșit desculț pe-ale noastre crudverzi străzi. cum hălăduiam pe ulițele din dadagrad, am dat de branko.
- tiuk!
- tiuk!
cum nu puteam spune mai mult, am continuat conversația în gînd, de-am aflat de execuțiile ce vor avea loc în piața centrală. cum nu puteam rata așa ceva, ne-am îndreptat întracolo. cum sînt cam mic de statură, n-am văzut mare lucru, însă am apucat să înfulec niște mici cu o bere blondă ca aripile fructului oprit, să afișez un zîmbet larg-aproape-circular și să mă odihnesc cu mîna pe burtică (paradoxal, n-am burtică; dar să nu te pierd în detalii irelevante). din gînd în gînd, a răzbătut pîn' la timpanele mele ce tocmai se delectau cu un concert improvizat de dadagrohăit cvasifuturisticobarbar (în lipsa cuvintelor...) vestea cum că cei executați ar fi vorbit azi și altceva în afară de tiuk!. ioi! ba mai mult, ar fi făcut-o chiar în timp ce toate difuzoarele difuzau imnul-rugăciune. ba mai mult, au înjurat de dumnezei, au borît, purtau uniformă soldățească, erau din vest și se numeau tustrei august (!), pretindeau respect și supunere în vederea tulburării dezordinii publice - și acum țin'-te bine privitorule - în virtutea necesității unei logici. de (una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt) nouă (!) ori blasfemie. după cum prevede punctul opșpe al constituției, au fost transformați în mumii iar gura lor (căci toți trei aveau o gură) a fost condamnată să rostească imnul-incantație pînă la sfîrșitul lumii (ăsteia). dar lumea vorbește mult... poate că nu s-a întîmplat nimic, decît i-o fi fost ras părul din față unuia cu fruntea îngustă.
vînticelul de seară aduce miresme și miasme din apus ce ne opresc pentru o clipă din tiukăit și ne fac nostalgici. un apus la fel de roșu ca răsăritul, la urma urmei. un zîmbet larg-aproape-circular pe o boltă semiinfinită. fiori plăcuți începură să mă treacă cînd am simțit sub tălpi firicelele înrourate ale ierbii, reci, sfioase, dar dornice ca o fată mare. mi s-a scurs un picuruș de rouă pe obraz, am privit spre cei ce sînt (și-ntotdeauna au fost) și-am plecat spre casă, în zbor, prea obosit să mă mai tîrîi.
din fotoliul meu destul de incomod încît să n-adorm, destul de comod încît să visez, privesc cu ochii închiși luna, cufundat în letargia nr. 7508. difuzorul difuzează dadajazz.
nu puțini au plecat în expediții periculoase spre dadajok, acest eldorado al boemilor de pretutindeni. nu-ți pot spune decît că dadajok e undeva în est, undeva în balcani...
(iași, 17 aprilie 2008)
cîteva precizări:
*Dada Jok - stat imaginat de avangardistul sîrb Branko Ve Poljanski; deasemenea, numele unei reviste scoase de el la Zagreb în 1922, cînd a elaborat și constituția statului Dada Jok
**Dada Jazz a fost și o revistă scoasă de Dragan Aleksić în 1922 la Zagreb
***7508 - nr. de zile/nopți de la nașterea mea
sesiune
a venit sesiunea şi n-am învăţat mai nimic şi-mi pare rău de mama că-mi trimite bani iar eu frec menta în iaşi şi-i zic că e geu la facultate că e mult de citit că profesorii sînt exigenţi că fiecare trage pentru el şi nu-i zic că n-am fost la cursuri mai tot semestrul şi am dat rar pe la seminarii şi am băut banii mai mult decît i-am mîncat şi gazda a mărit chiria şi plătesc juma' din toate cheltuielile chiar dacă aprind doar veioza că mă deranjează lumina de bec şi n-am televizor calculator radio nu gătesc nu ard gazul dar îmi zic asta e mateuţule stai în copou puteai să stai şi tu ca studenţii în cămin doi în pat opt în cameră să miroşi şi tu şosetele altora să împarţi mîncarea hainele cd-urile dar tu ai pretenţii oricum nu-s banii tăi îţi baţi joc de săraca mama care lucrează în italia să te ţină în facultate să-ţi faci un viitor lumea e rea puteai să te descurci singur eşti mare sănătos slavă domnului ai mai lucrat de cînd cu facultatea ţi s-a urcat la cap nu vezi ce greu le e în jur mai lasă terasele cluburile concertele plimbările fustele şi pune mîna pe o carte că o să termini facultatea şi o să te trimită profesor la dracu-n praznic la fîstîci şi o să-ţi iei o ţărancă roşă-n obraji care nu se rade care n-a auzit de nauru crede că-i fruct exotic şi o să-ţi vină greaţă de mustăţile ei gîndeşte-te cum o să fie la menopauză şi o să bei la bufet cu tractoriştii şi o să rîzi la glumele lor tîmpite şi o să începi şi tu să zici glume tîmpite şi o să te doară sufletul că puteai fi băiat de oraş să te plimbi seara pe copou cu o fată deşteaptă frumoasă care se epilează şi se dă cu naf naf şi tu să fii profesor de liceu sau mai bine asistent universitar să faci cu ochiul studentelor să pice boboacele după tine să-ţi iei apartament şi maşină-n rate în cartierele astea noi rezidenţiale nu să stai la fîstîci în casă de lut zi măi mateiule ştii cum se fac chirpicii cu lut şi paie şi balegă de cal şi apă şi le frămînţi bine şi-ţi fac borte şobolanii prin pereţi zi măi mateiule te-ai născut să stai în glod pîn' la gît pentru asta te-au crescut ai tăi şi te-au răsfăţat că eşti cel mai mare nepot şi credeau că o să aibă un sprijin în tine şi tu ce-o să le dai turte pe plită de la socrii tăi analfabeţi şi fără dinţi o să-ţi crape călcîiele la prăşit o să-ţi intre ţărnă-n ochi nas gură urechi o să te duci prin beznă la veceul din fundul grădinii pe cărarea luminată cu telefonul la care n-ai semnal şi o să înjuri şi o să crapi de nervi ce ai fost ce puteai fi şi ce-ai ajuns şi o să te întorci în chileri la femei-ta şi-o să i-o tragi cu ciudă na fă că nu mă meriţi
(iaşi, 25 ianuarie 2008)
voiaj prin ursa major
ne uitam pe o hartă a cerului, oarecum nerăbdători, deşi cartofii încă nu erau copţi iar plita electrică frigea. 24,814 parseci de pe terra pînă la alioth. întotdeauna mi-a plăcut să-i spun alioth, chiar dacă bibi, fifi, mimi şi ţiţi întotdeauna i-au zis ε uma. ce-i drept, bibi, fifi, mimi şi ţiţi erau sudişti şi habar n-aveau ce-s ăia păpuşoi, ciucălăi, ce-s alea hultoane, ca să nu mai pomenesc de ogheal sau zămnic. cîteodată mă uitam la ei mai înţelegător şi-mi ziceam "bine că nu-i spun HD 112185 sau USNO-A2 1425-07873598". apoi mă întindeam ca un motan bătrîn ce eram şi adormeam împăcat cu forţele centrifuge şi noncentrifuge ale universului. a doua zi, coacăzele se coceau în formă de ursa major, în livada ce dădea spre mizar. lung drumul către alkaid; cocteau twins îşi cîntă melonella iar eu joc şah cu computerul. bibi, fifi, mimi şi ţiţi se deprind cu tablele. se mărţuiesc şi rîd mult şi zgomotos, de pielea tuciurie mai adaugă cîte-o cută decolorată. prima poezie a mamei a fost despre stele. prima poezie a mea a fost despre un surîs şi o ploaie, gîndeam privind prin hublou la megrez, de care ne despărţeau cîţiva parseci. mi-am pus moare de varză în cana de lut şi am sorbit cu zgomot, astfel că bibi, fifi, mimi şi ţiţi s-au încruntat. mi-a părut bine şi m-a trecut un fior plăcut. probleme n-o să am; cine e atît de iresponsabil încît să se lege de un minoritar? ar fi aspru pedepsit de consiliul suprem al sistemului solar. nu ştiam de s-o luăm spre dubhe ori spre phad, aşa c-am dat cu banul, democratic; un ban vechi de douăzeci de lei, puţin ruginit, cu ştefan cel mare. mă uitam cîş - ştefan pe douăzeci de lei? numai la bucureşti se putea decide asta. a picat pe cant, aşa că am votat; previzibil. eu pentru phad, restul pentru dubhe. şi am pornit. merak şi altele au trecut prin vizorul nostru, iar laptele era cald şi răspîndea o aromă de pulpă. demult, mergeam cu bunicul la stînă. dădeam oile din ocol la muls; le fugăream cu o bîtă şi mă vedeam un fel de stăpînitor barbar. în zare, peste cîmp, se vedeau maşinile ce treceau spre oraş. de lîngă cireadă se răspîndea un fum dens, iar văcuţele cu ochi mari şi coarne-ntoarse mugeau ritualic pe drumul spre sat. ţineam gîndurile astea pentru mine; oricum bibi, fifi, mimi şi ţiţi nu făceau diferenţa între o turmă şi o cireadă. crescuţi pe asfalt la şaizeci de grade celsius, recunoşteau doar felul cauciucurilor, după urmele lăsate pe bulevardul încins. mă uitam a nu-ştiu-cîta oară la planeta sălbatică al lui laloux, cu desene de topor. am citit şi recitit exodul spre lumină şi deşertul albastru, ale lui bălaşa, am făcut taiji, am stat în cap, m-am apucat de fund şi-am sărit în sus. ne scăldam într-o atmosferă zen(atică). nava era un fel de templu; pînă şi bibi, fifi, mimi şi ţiţi şi-au (re)găsit zeii, după ce au experimentat cam tot ce ştiau (şi nu ştiau prea multe). eu şi ţiţi eram singurii masculi. bibi, fifi şi mimi erau singurele femele. şi am trăit frumos un timp, pînă ce iar m-am cufundat în reverii şi vise lucide. cam prea lucide. trecuse vreme îndelungată. mi-am ţinut promisiunea faţă de maestru. de la alkaid la muscida şi de la megrez la alula australis şi de la tania borealis la talitha australis. toata ursa mare. acum ne puteam înturna liniştiţi acasă. călătoria a avut un iz iniţiatic. bibi, fifi, mimi şi ţiţi nu mă vor mai suna, iar mie îmi va păsa mai puţin ca niciodată.
(Cîmpulung, Bucovina, 8 ianuarie 2008)
2007
Cătră o naţie evropeeană
Şi ţăranul să sărute mîna boeriului cel ce'i dă d'una şi d'alta să'ş crească copchiii şi s'aibe bătrîneţ făr de griji, şi boiariul să mîngîie creştetul ţăranului cel ce'i trudeşte pe ogor, în ţărnă, ca şi boeriul s'aibe d'una şi d'alta şi să'ş crească copchiii domniei sale, de'or fi la Bucuresci, la Ţarigrad au la Paris.
Că de cînd Ţarul cel însemnat în frunte slobozisă pre copchiii săi vitregi ce le avusă grija ţarii de veacuri, copchiii să'ntoarsă înspre Apus cu faţa, să să pricopsască, şi priviră cu jind la masa papistaşului şi vrură şi ei bucate alese şi dupe bucate, şi ţoale şi bulendre şi mofturi şi una şi alta de uitară pre ţarii ce'i crescusă la sînu lor, şi'nfăptuiră unire cu Apusul. Şi cum să uniră şi papistaşii şi reformaţii, şi creştinii şi agarenii şi toţ de toate credinţile şi culorile şi limbile şi s'amestecară şi iar s'amestecară pînă ce s'alesesă iarăş dupe linbă şi credinţă şi culoare fiecare la ai lui, de să ura fiecare cu fiecare şi să'njura de neam, de zei, măcar că nainte să iubiră cu toţîi ca fraţîi şi să desfătasă toţ laolantă cu cînepă şi mac, or acuma trăiè în dezbinare şi să sfădè şi să spurca precum cînd nu scoborîră omul din maimuţă. Aşa că erea vreme de strîns curaua şi de'nfăptuit, precum zicèm, fapt dimocratic, să nu rămîie vriunul mai pregios au mai presus de pravilă, ci toţ ca fraţîi naintea judecăţîi şi'n îndrepturi. Faţă cu Constituţia, cetăţeanul să fie incolor, inodor şi insipid. Şi discutară şi să gîndiră şi să strofocară cei viniţ de la tăte curţile Evropei, miniştri, să găsască cale mijlocitoare, de să nu tragă de partea nimănuia şi totdeodată să tragă de partea tutulora. Cu osebire diplomaţii cunosc aceaste lucruri şi acuma problema erea că să cerè fapte or dînşîi cu vorbele erau mai mult deprinş. Să tărăgănă şi pînla urmă să hotărî ce erea de hotărît şi să trîmbiţă în cele patru colţuri ale Evropei, să să ştie, de la curţile domneşti la bordeiele prostimii, de pe ogor pînla minister şi'n fiece bortă să să afle cum va să fie. Să hotărî precum urmează:
- să să nască numer egal de blonz, roşcaţ şi bruneţ, iar cei de culoare'nşelătoare au peste numer, să să rază pe cap pînla egalarea proporţîilor;
- să fie numer egal de fete şi băieţ; pe sărmanii ce's amîndouă deodat, îi vor trimete piste hotar, n'afara Evropii;
- să fie toţ de'un leat, vîrsta să nu fie cu avantaj pentru una din părţ;
- să nu fie oamenii nici frumoş, nici urîţ, să nu fie apoi invidie;
- să să'mpartă pămîntul să nu rămîie ţară mai mare au mai mică, ci toate de'o mărime;
- să nu fie mai mulţ de'o naţie decît d'alta, de să s'apuce din franţuj si din nemţ să să polonizeză, iar din rumîni să să mai facă şi bulgari au unguri;
- să nu fie cuvinte'n linbi mai multe din franţuză sau din rusă au din turcă, greacă, nemţeşte sau englezeşte, ci să să egaleze terminii au de nu, să să iè cuvinte din estonă şi găgăuză, au din bască, că n'are să supere pe nimene...
Şi cîte alte nu s'or mai fi hotărît, de nu erea nime nici mai pregios, nici mai presus de pravilă, nici franţuzu, nici neamţu, nici ovreiu şi nici ţiganu. Şi să'mpăcară cu toţîi şi să amestecară iară de luă unii de la alţîi vorbe şi purtări de-ncepură a sămăna unii cu alţîi şi linba şi obiceiurile şi culoarea de te gîndeşti de n'or fi, naţia asta nouă, evropeeană, piste'un veac, toţ ca fraţîi gemeni de să nu'i dibuieşti unu de altu; curată dimocraţie.
Să să facă uitate vremile de oamenii, diferiţ şi şturlubatici, umblau obraznic cu gîndul de colo dincolo, şi fiecare nădăjduia altceva şi să'ntrecea ei şi să'ngrija mai mult de ei decît de ţară, şi erea mulţ filosofi şi poieţi şi barzi de n'aducea nemică naţiei.
(Iaşi, 24 noiembrie 2007)
Matei Hutopilă, starul porno înnobilat al literaturii universale
Pentru unii, ceea ce ne spune Matei Hutopilă pe un ton mai mult sau mai puţin hîtru, reprezintă o lingua incognita dei; pentru alţii, doar o lingua incognita. Adulat de primii, contestat de ceilalţi, Matei Hutopilă e un personaj deopotrivă venerat, înjurat, scuipat, mîngîiat, lovit, sărutat.
Este, pentru sine însuşi, ens realissimum, şi ne arată că pentru asta nu trebuie să fii o fire prin excelenţă encratică; ba chiar din contra. Narcisismul şi egocentrismul nu sunt virtuţi, nu sunt defecte, ci sunt, pur şi simplu. Uneori, Matei Hutopilă se lasă cotropit de vicii ca de o toropeală plăcută, izvor al plăcerii şi al inspiraţiei.
Nu e cazul să-ţi spui credo ut intelligam pentru a-l înţelege; Hutopilă demontează dogmele şi-şi clădeşte teoriile cu o rigoare matematică de speriat, cîteodată cu rezultate mai exacte decît şi-ar dori cititorii slabi de înger, ce tot amînă luarea de poziţie în cazul aşa-ziselor întrebări existenţiale. Matei Hutopilă disecă construcţile gramaticale, disecă cuvintele, disecă silabele, în drumul pe care ne permite să-i fim tovarăşi, dacă "ne ţine", către Idei.
Scîrbit de fanaticii de orice fel, nu menajează în scrierile sale nici patetismul naţionaliştilor, nici al clerului. Mai mult decît de fanatici, Hutopilă e dezgustat de snobi şi de prejudecăţi. Conceptele se cer judecate şi eventual condamnate, întocmai oamenilor; poate chiar mai vehement. Excelent cîrmuitor al limbajului, cu un ascuţit simţ ironic, Matei Hutopilă face ca lectura scrierilor sale să fie pentru cititor ca o cursă într-un montagne-russe al cărui traseu nu-l cunoaşte. Poezia, proza, teatrul lui Matei Hutopilă nu conteneşte a te surprinde, de multe ori nepregătit, şi a te lovi chiar şi cînd te afli la pămînt, pînă ce crezi în ceea ce spune, fie că recunoşti au ba.
Deşi Ştefan Ivas l-a numit starul porno înnobilat al literaturii romîne, cred că nu trebuie şi nici nu-l putem limita pe Hutopilă la o naţie sau la o limbă, ori chiar la un spaţiu cultural, ca cel european. Matei Hutopilă este, dacă vreţi, starul porno înnobilat al literaturii universale.
(Iaşi, 18 noiembrie 2007)
ultrascurtă (oricum mai scurtă decît ar vrea ea)
îşi aşteaptă încă peciorinul, s-o strunească ca pe o iapă nărăvaşă.
uneori se visează măicuţă şi tînjeşte după rasputinul care s-o necinstească în toate chipurile, asta cînd nu se vede o mata hari a celui de-al treilea răzbel.
"stropeşte-mă cu lumină!" zbiară isterică, iar eu sunt soarele ei; îi pun poala-n cap şi-o slobozesc.
apropo, a se considera că cacofonia de mai sus e iluzie optică; n-am găsit altă formulă
(Iaşi, 7 noiembrie 2007)
text prost
despre mitică şi nu numai
mitică îşi bate femeia. cu pumni în gură şi picioare-n burtă pînă cînd leşină; amîndoi. îi place s-o facă ziua mare, pe bulevard, să vadă lumea. "tu ştoarfo!" îi zice, sau "fă ţărancă proastă. tu vacă!" evit să trec pe acolo duminica după-amiază, pentru că mitică e un prieten adevărat şi mă ţine apoi de vorbă un ceas, în drum. "zi şi tu, băi, dacă nu merită! ştii ce-i, băi? asta-i o răpănoasă. stai că-i mai ard vreo două şi merem la o bere. mama ei de puturoasă!" mitică e frumos. e suplu ca o trestie, pomeţii îi ies ca doua nuci vineţii şi ochii-s în fundu' capului. are un început de chelie şi poartă haine de la mîna a doua şi papuci de firmă. ea, femeia lui, ştoarfa, e o răpănoasă darnică. m-a servit şi pe mine cîteodată, cînd mitică era la... muncă (adică prin oraş, să se "descurce"). privită de la spate, ştoarfa are un posterior de te înnebuneşte. şi de mai scapă ceva pe jos şi se-apleacă, cu greu te abţii să nu sari pe ea acolo, în mijlocul drumului. mitică pentru asta nu o lasă. e bună cu draci, răpănoasa. dar mai bine vă povestesc altceva mai interesant. noi mîncăm cîteodată. şi cînd o facem, ne strîngem în bucătărie. şi în bucătărie a ajuns de vreo 2-3 ani televizorul. după ce a fost expulzat pe rînd din camera părinţilor, din camera mea şi-a lu' fratemiu, din sufragerie... cînd mîncăm mestecăm molcom (mă rog, eu bag cam mult în gură că-s tot timpu' grăbit; şi pe stradă merg cam repede). dar să revin. cum ziceam, cînd mîncăm mestecăm molcom, şi e timp de gînduri şi-ntrebări. mai ales întrebările, nu ne plac. şi atunci pentru a le evita, deschidem televizorul. în linişte. mestecăm molcom. televizorul aiureşte acolo de unu' singur. un zgomot de fond care ne dă un sentiment de pace, linişte, fericire că nu suntem ca cei mai mulţi din cei ce se perindă pe ecranul mic şi prăfuit al fennerului vechi. iar ei vorbesc, vorbesc... vorbesc... cuvintele nici nu le auzim ori nu le dăm importanţă. dar! de la o vreme un cuvînt ni s-a strecurat pe neştiute în memorie... dacă la început îl bănuiam doar de existenţă, la ultima masă ne-a ieşit cît se poate de clar la suprafaţă, şi am devenit conştienţi că suntem conştienţi de el: "moţiune". cuvîntul ne-a ieşit pe nas cu tot cu borşu cu' tocmagi iar doi din cei patru membri ai familiei s-au grăbit să închidă televizorul, care cum ştia. apoi ne-am privit ruşinaţi, ne-am şters la gură, ne-am făcut cruce cu limba-n gură, fiecare-n gura lui, am oftat şi am terminat de îmbucat. mîine vom deschide radio-ul. de întrebări tot trebuie sa scăpăm cumva
(Cîmpulung, Bucovina, 30 septembrie 2007)
Undeva la malul Kodîmei
Olena poartă rochiţa albă. Pesemne bunic'sa o ia la tîrg. Aş vrea să mă privească odată drept în ochi dar e prea sfioasă. Nici nu mă miră că Petka o place. Doi sluţi. Le-ar sta bine împreună. Da, ce şi-ar mai recita poezii unul altuia. Şi cum şi-ar vorbi-n cuvinte drăgăstoase da' cuminţi. Ce mai, doi proşti. Şi bat pariu că o fut înaintea lui. Da, da. Cu toţi banii lu' Gordienko, da' Petro n-o fute. Şi ah, ce-mi plac fetele cuminţi. Adică... aşa, o dată...
*
Celebra rochiţă, cu bulinele ei roş cu tot, stă aruncată-n fîn ca orice buleandră ordinară. Pentru Olena, am fost primul; peste tot. Mi-e milă de ea, cum plînge şi tremură, goală, cu genunchii la piept. Într-un fel mi-e şi silă s-o văd acum. Se smiorcăie ca o proastă.
- Taci, futu-ţ'! Crez' că găseşti altu' mai bun? Crez' că Gordienko nu tot asta voia? Las', mai bine aşa, să ştii şi tu cum e că eşti fată mare de-amu'. Uite, eu nu vreau nimic de la tine da' dacă te futea altu' nu mai scăpai de el. Hai, ia-ţ' rochiţa şi taie-o, că vine tovarăşu' Rudenko şi află tot satu'.
*
- Ai tiutiun?
- Îhî.
- Să-l fut în cur pe Rudenko, ce mă mai mînă. Parcă eu îs bou' lui. Fă aia, fă ailaltă. Vede el, o dată şi-o dată.
- Auzi...
- Zî-i.
- Hm... Nu ştiu, da' parcă-i ceva cu Olena.
- Care Olena?
- A lu' baba Tecla.
- A, muta.
- Nu-i mai zi aşa. E o fată foarte cumsecade.
- Păi da, o mută! Ha ha ha! Ce să fie cu ea? E nefutută, asta e. Doar ţ'-am spus de-atîtea ori: dacă-ţ' place, tre' să pui pula pe ea. Eu am futut la viaţa mea, îţ' spun sigur.
- Dar nu asta urmăresc.
- Hai las'-mă, Sveati Petro... Şi ţi-o freci în şură, ai? Nu vrei să-ţ' zică ea, doar. O iei frumos la rîu, îi spui o poezioară că fără nu poţi, hă hă, şi hop, pula pe ea. Hă hă hă!...
- Am plecat.
- Un' te duci, uăi? Ceapa mă-ti de prost! Ce, crezi că nu-i o curvă? Toate-s, bă! Stai să crească sau să moară baba! Gordienko! Dacă nu te-ntorci ce capace-ţ' fut!
*
- Nu mai suport. Îs bătaie de joc la ăsta.
- Dacă nu vrei să-nveţi...
- Şi dacă-nvăţ cine-mi dă bani amu-amu? Ce-ţ' pasă, bă, tac'tu bani, măta bani. Da' eu, pula.
- Păi dacă-nveţi apoi poţi să ai o meserie, profesor, doctor.
- Du-te. Eu? Nici de pomană, bă! Eu mă duc la Odessa la anu', cînd fac 15 ani şi mă duc pe vas. Toată lumea, o văd, bă! Pizde în fiecare port. Mare, soare... Să rămîn aici, în glod? Tu degeaba eşti deştept, Petro, că tot prost eşti.
- Eu vreau să merg la Kîiv.
- Du-te şi la Moskva. O să-ţ' trimit vederi.
- Se zvoneşte că Olena-i însărcinată.
- Cum?!
- Şi eu mă mir. Aş fi putut jura că-i virgină.
- Hm... Auzi. Eu ţi-am zis să pui pula pe ea şi-amu... Uite că s-o futut cu altu'. Da' tu nu... Sveati Petro Gordienko... Hai că m-am plictisit cu tine. M-o enervat şi Rudenko. Auz', să mă tund, că arăt ca un parazit jegos. Acuş o să-mi spună că nu respect ţelurile uniunii... Futu-le... Gordienko, tre' să fac o plimbare cu barca ta pe Kodîma odată...
- Şi crezi că te lasă taică-miu?
- Da' tu crez' că tre' să ştie tac'tu? Hai c-am plecat. Poate fut ceva. Mă duc pe la Tania, o fi prin livadă.
(Cîmpulung, Bucovina, 26 iunie 2007)
2006
în kobaïa
ascultînd magma
astăzi nu va trage storurile
nu le-a tras nici ieri, nici acum un an
n-o va face nici mîine
soarele strecurat de găuri luminează ici-colo
acum el nu mai e în kobaïa
îl doare capul, se încruntă, îşi trece mîna prin păr
se uită-n jur ca şi cum n-ar sta de ani aici
cărţi vraişte
pe pervazul ferestrei, în uşă, pe parchetul nisipos,
pe perna goală, pe sub cearşafuri...
îi e foame. în kobaïa, acum o clipă, nu-i era
* * *
a aşteptat apusul. acum e răcoare, e plăcut
încă nu va mînca; aerul e atît de curat, atît de hrănitor...
demult n-a mîncat pentru trup
unele lucruri s-au schimbat. prăvăliile, pavajul...
* * *
e fata din holul blocului. a-ntîlnit-o şi aseară
îl priveşte îndelung. dă să-l salute cînd ajunge-n dreptul ei
televizorul cuiva se aude deranjant de tare
o uşă se deschide şi se zăreşte o bătrînă: "lili!"
"lili..." el caută-n jur, caută-n memorie...
* * *
n-are curent, n-are apă
s-a ras, s-a tuns. mîine va ieşi din casă pe timpul zilei
încă n-a mîncat
* * *
"- hai că te ajut eu cu bicicleta!
- mulţumesc!
- şi-n ce clasă ziceai că treci?
- a şasea. am luat premiul întîi.
- bravo. eşti o fetiţă isteaţă. lili parcă, nu?
- da. de fapt adelina mă cheamă, da' lili-mi zic toţi, de mică.
- uite, gata.
- nene andrei, nu-i zi mamei că m-ai ajutat"
el o priveşte nedumerit
"- ştiţi... nu prea vă place. zice că sunteţi... ciudat."
andrei cască ochii
"- dar nu te teme. ştiu că tu nu eşti aşa."
lili îl pupă pe obraz şi fuge-n casă
* * *
el se trezeşte.
"asta e! andrei... da. lili! ea e. atunci m-a tutuit...
ce a crescut... cît o avea? opşpe, nouăşpe?
ce bine că plouă. ies în oraş."
* * *
să fi trecut şase-şapte ani. relu îi aducea cărţi.
zazen, brahmo samaj, yoga... de toate. şi muzică.
dead can dance şi mai ales magma.
dar îşi aminteşte acum totul în ceaţă
* * *
lui andrei i se pare cunoscută o frîntură de piesă. dă buzna în magazin
"- mă scuzaţi, ce ascultaţi adineauri?
- păi... 21, cred. schimbam posturile.
- daţi înapoi, vă rog." părea un psihopat şi ştia asta, dar trebuia să afle ce auzise
"-stop! aici.
- păi ăsta-i... nu ştiu... actualităţi, cultural... după frecvenţă"
andrei strigă fericit, mai să sară de bucurie: "- kobaïa! asta e! magma!"
* * *
apartamentul era curat acum.
aşeză combina, montă boxele, puse cd-ul.
mai că intră în transă. vibra cu fiecare acord de chitară, cu fiecare bătaie în tobe.
"kobaïïï..."
* * *
"- lili! stai un pic.
- v-aţi întors...
- mda... oarecum. ce mai faci?
- ca de obicei."
linişte cîteva clipe
"- şi... aţi călătorit în străinătate?"
andrei zîmbeşte şi mijeşte ochii
"- nu, aproape. fizic. dar atît, atît de departe...
- aha... mă bucur. scuze, da' tre' să duc gunoiu'.
- să te-ajut?
- poftim?! (rîde) nu
- ă... (fîstîcit) vino cu mine."
lili deschide mare ochii
"- adică..." (se încruntă de parcă îl doare ceva)
lili lasă găleata, îl apucă de cap şi-l sărută de parcă în toţi aceşti ani doar asta a aşteptat
* * *
"- mergem?
- îhî.
- sigur?"
tăcere. cei doi stau cu faţa la perete, în semilotus
în apartament răsună magma / sohïa
(Cîmpulung, Bucovina, 22 august 2006)
Ei
El voia să simtă agonia dulce-acrişoară a decăderii, aşa că s-a autocondamnat să urce, să aibă de unde cădea.
Şi s-a cocoţat atît de sus, încît avea impresia că nu se va mai lovi cu faţa de pămînt vreodată, chiar de şi-ar da drumul în hău.
S-a înşelat. A căzut, a fost zdrobit, dar părticelele din El s-au regrupat, refăcînd puzzle-ul.
A stat multă vreme aşa, uimit că încă vieţuieşte.
În cădere l-au trecut cele mai minunate trăiri pe care le-a cunoscut. Întreg trupul îl furnica, îl gîdila, îl mîngîia. Nu mai simţea nici spaţiul, nici timpul. Aproape că a murit de plăcere.
Nu ştie cît a plutit. Nu ştie nici măcar dacă a plutit, a zburat ori s-a prăvălit ca un sac de cartofi.
Or fi fost clipe, minute, zile sau ani...
Ea nu a urcat vreodată. Ea nu a căzut vreodată. Ea nu l-a înţeles vreodată. Ştia totuşi că El se va întoarce...
El stătea ţeapăn, cu faţa-n ţărînă, tremurînd uşor.
S-a ridicat cu greu, a scuipat colbul, a holbat ochii şi a privit speriat în jur. Apoi şi-au împreunat privirile. Privea la Ea, privea în jos, privea în sus...
El (nerăbdător, gîfîind): Mă duc şi mă-ntorc.
Ea (oftînd, după un moment de tăcere): Du-te şi-ntoarce-te.
Şi El a urcat din nou.
(Cîmpulung, Bucovina, 16 august 2006)
Blondul cu cui ruginit
Cuiul nu-i intrase pînă la capăt în cap şi putea chiar să se joace cu el atunci cînd gîndea intens ori cînd se plictisea. Omului mov de la toneta cu dezgheţată i s-a făcut milă cînd l-a văzut fără patent, aşa că s-a rugat la zeii săi mov, ba pînă şi la cei în nuanţe de violet, roz şi indiggo pentru micul blond pistruiat cu ochiul blond, nasurile blonde şi cui ruginit, să-şi găsească patentul în viaţa asta.
Vecina de sub subsol, doamna cu flori de nuntă (fie vorba între noi, e domnişor) i-a dat un spin de cacadîr, dar micuţului nu i-a plăcut, aşa că şi l-a-nfipt în borta din bărbie. Poate dacă era ruginit...
Mergînd mai departe pe tavan şi pe borduri, blondului i se păreau nespus de urîte şi ciudate făpturile acelea ca duplicate la cserocs. Nici că-i putea distinge; toate la fel: doi ochi, un nas, o gură, un gît, două picioare... Grotesc.
Blondul a-nceput a plînge din toate gurile şi toţi gîţii, pînă cînd un trecător i-a îndesat în gură o şosetă cu două călcîie şi i-a dat un balon verde spart umflat ce l-a mai înveselit. Probabil şi datorită muzicii ce plutea în stratosferă printre norii cirrus fibratus, maiestuos cîntată la ţambal, flaut, chitară electrică şi frunză, ba parcă se auzea şi-un fierăstrău; mă rog, joagăr.
L-am luat de părul din nară şi l-am dus acasă apoi, să nu fie îngrijoraţi blonzii părinţi ai blondului. Micuţul, chel, cu sprînceană albastră-muşeţel, ochiul blond, nasurile blonde şi cui ruginit, a tresărit la revederea uliţei pavate cu boabe de muştar mucegăite, a gardului din scobitori dodecagonale cu punct deasupra şi a căsuţei sale sferice cu accent ascuţit şi umlaut.
Din arcuirea sprîncenei am înţeles că-mi mulţumeşte. În semn de respect, ne-am tras reciproc un şut cu şpiţu-n cur, aşa cum se obişnuieşte. Blondul a sărit de bucurie de gîţii măsi' iar gospodaru' de tac'su a pus a cincea roată la faiton şi a-nhămat hamsteroaica, să scoată familia la o plimbare prin păpuşoii din Piaţa Ciucălăului, unde se intersectează Bulevardu' Stogu' cu Calea Chisăliţei, dinspre est-vest şi Uliţa Raţei Leşeşti cu Drumu' Hultoanelor din Pogorăni, dinspre nord-sud.
Era o seară plăcută, cu un soare lunatic îngheţat ce dogorea, dar cum era întuneric beznă, am mers mai pe la umbră, să nu fac insolaţie.
Aleea mirosea a chişleag cu tărîţă, ceea ce m-a făcut melancolic. Un tont şi-o toantă mergeau de braţ din scoarţă-n scoarţă, rupţi în cur de beţi. Am intrat în scorbura mea şi-am admirat îndelung metropola...
(Cîmpulung, Bucovina, 4 iulie 2006)